Salt la conținut

Secret Santa pentru CEOs: Inițiativa Bookster care unește liderii din România

Luiza Dragomir |

Cele mai prețioase daruri nu se măsoară în valoare materialǎ, ci în sens. O carte poate deveni începutul unei noi idei, al unei conversații, al unei schimbări. Într-o lume a cifrelor, targeturilor și strategiilor, Secret Santa for CEOs by Bookster aduce o pauză de respiro. E o invitație la introspecție și la bucuria unui dar cu sens, prin care liderii aleg să ofere nu doar un cadou, ci o parte din propria lor călătorie: o carte care i-a inspirat, format sau provocat. Astfel, Bookster adună laolaltă lideri care cred în puterea cuvintelor și în generozitatea ideilor, transformând o tradiție de sărbători într-un exercițiu de inspirație reciprocă.

O tradiție care unește liderii prin lectură

În fiecare decembrie, peste 100 de lideri din companii partenere Bookster se alătură inițiativei, recomandând o carte care i-a inspirat în carieră și primind, la rândul lor, un volum recomandat de un alt CEO. Este un schimb de perspective, nu doar de titluri, o conversație despre ce înseamnă să conduci cu viziune, să înveți continuu și să rămâi curios.

Ce ne spun alegerile de lectură despre managerii de azi

„An de an, prin Secret Santa pentru CEOs aducem împreună o comunitate de executivi care cred în puterea ideilor împărtășite. Printr-un gest simplu de a recomanda o carte, se creează conexiuni autentice și o cultură a învățării continue.

Privind în urmă la edițiile anterioare, observăm un tipar fascinant: persoanele în roluri de conducere aleg cărți care vorbesc despre cultură, empatie și claritate. Printre cele mai recomandate titluri de până acum se numără ‘The Culture Map’ de Erin Meyer, ‘Leaders Eat Last’ de Simon Sinek, ‘Arta Războiului’ de Sun Tzu, ‘Sapiens’ de Yuval Noah Harari, ‘Principles’ de Ray Dalio, ‘The Diary’ of a CEO de Steven Bartlett, ‘Outliers’ de Malcolm Gladwell, ‘Inventează și Visează’ de Jeff Bezos și ‘Mindset’ de Carol Dweck.

Faptul că aceste titluri se repetă ne arată ceva esențial: că managerii din România caută să înțeleagă nu doar cum se obține performanța, dar și cum pot inspira echipe prin empatie și claritate. Liderii de astăzi nu mai privesc performanța ca pe un rezultat rece, ci ca pe o stare de echilibru între obiective, oameni și sens. Cărțile pe care le recomandă vorbesc despre felul în care poți conduce fără să pierzi contactul cu oamenii. Este o generație de manageri care înțelege că inspirația se cultivă, iar o echipă motivată nu se construiește prin control, ci prin încredere și exemplu personal”, a declarat Teodora Rădulescu, CEO Bookster.

Am invitat câțiva CEOs din companiile partenere Bookster să povestească despre spiritul acestei inițiative:

Pentru Mathieu Bauduin, CEO Leroy Merlin, spiritul acestei inițiative se rezumă la un singur cuvânt: împărtășire. În fiecare an, se întoarce cu bucurie la Secret Santa pentru CEOs, atras de dorința de a schimba idei între colegi într-un mod diferit, prin lecturi care inspiră și reflectă valorile fiecăruia. În viziunea sa, un astfel de gest creează conexiune, umanizează relațiile profesionale și încurajează o cultură a curiozității și deschiderii.

Andreea Stănescu, CEO London Stock Exchange Group, povestește că este o inițiativă foarte dragă la care participă cu plăcere, pentru că îmbină două lucruri apropiate sufletului ei: bucuria sărbătorilor de sfârșit de an și emoția descoperirii unei cărți bune. „Revin de fiecare dată cu plăcere, îmi place să dăruiesc cadouri cu sens și să mă bucur de emoția descoperirii unui nou volum pe care să îl citesc cu plăcere în acea perioadă tihnită a anului”, spune ea. Dincolo de industrii sau poziții, crede că liderii care participă sunt uniți de aceeași pasiune pentru lucrul bine făcut și pentru oameni: „Acest gest ne aduce aminte că ne respectăm și că merită să stăm aproape unii de alții.”

Pentru Gabriel Sincu, CEO TMF Group, esența proiectului este unitatea. El vede proiectul Bookster ca pe o modalitate extraordinară de a conecta liderii de business, de a propovădui lucrări de valoare și de a crea o unitate spirituală între aceștia. „Recomandarea unei cărți valoroase creează sentimentul de apartenență la un grup de oameni care împărtășesc aceleași valori”, spune el.

Pentru Alexandra Fus, CEO Valoris, Secret Santa pentru CEOs este o reflecție asupra moștenirii pe care fiecare lider o lasă în urmă. „It’s all about the legacy”, spune ea. „Contează întotdeauna ca lider ce lași în spate și cum te asiguri că există continuitate când nu vei mai fi. Este important să transmiți mai departe valorile de business și personale care au fost fundația succesului și să te asiguri că cei ce îți continuă misiunea au toate uneltele la dispoziție”. Pentru ea, impactul acestei inițiative este emoțional în primul rând, pentru că oferă sentimentul că simți că ai suportul unei comunități care are valori comune cu tine. Cartea care a inspirat-o cel mai mult este The DOSE Effect, de TJ Power – o lectură care i-a dat curajul să privească performanța dintr-o perspectivă umană: „Succesul real nu se construiește doar pe cifre, ci și pe echilibru, motivație și energie mentală.” Iar urarea ei pentru colegii din comunitate este la fel de limpede ca mesajul cărții: “Our external environment reflects our inner environment. Create a clear space to experience a clear mind.”

Cristian Mihaly, Head of R&D Schaeffler Romania & Southeast Europe, vorbește despre citit ca despre un gest de rezistență într-o lume care se mișcă prea repede: „Într-o lume construită pe viteză și grabă, cititul rămâne gestul nostru deliberat de încetinire. Vă invit să citim!” Pentru el, participarea la Secret Santa pentru CEOs este o continuare firească a unei misiuni asumate: „Suntem promotorii cititului conștient, clădind comunitatea liderilor de mâine.” Iar despre impactul gestului de a recomanda o carte, adaugă: „Legătura simplă și directă (prin recomandare) între cititori creează valoare adăugată oricărui lider care dorește să se dezvolte.”

O comunitate care inspiră

Prin Secret Santa pentru CEOs, Bookster creează mai mult decât o tradiție de final de an: un manifest pentru leadership empatic, curios și orientat spre învățare continuă. Prin intermediul acestui schimb de recomandări, persoanele din top management descoperă noi perspective, împărtășesc valori și, mai ales, construiesc o comunitate în care ideile circulă liber, ca o formă de cadou cu impact pe termen lung.

Află cum poți aduce prin Bookster accesul la mii de cărți în organizația ta:
👉 Solicită o prezentare Bookster pentru compania ta pe companii.bookster.ro.

Partajați această postare