Cum rezolvi problemele de business ca Sherlock
Povesteam luna trecută despre cum, deși secțiunea de cărți de business nu duce lipsă de titluri, cititorii ar putea să-și găsească inspirația din romane, chiar și pentru îndeplinirea rolului de lider. Ne-am pus apoi întrebarea: oare ce alte lecții aplicabile în carieră am mai putea extrage din beletristică, mai precis din cărțile de mister, una dintre categoriile preferate ale booksterilor?
Iar cum luna aceasta, pe 22 mai, sărbătorim Ziua Internațională a lui Sherlock Holmes, ne-am întrebat ce sfaturi ne-ar putea oferi el când vine vorba de viața profesională. După ce am citit povestirile pline de mister în care apare, noi credem că ar aborda fiecare problemă de business în trei etape: cercetare, observare și deducție.
Mai jos, le-am descris pe fiecare dintre ele:
Etapa de cercetare – Sherlock își adună indiciile
În prima etapă a rezolvării unei probleme de la birou, Holmes te-ar sfătui:
- Să stabilești care este rezultatul la care speri.
- Să înțelegi concret ce se întâmplă și dacă cineva a mai încercat deja să rezolve aceeași problemă.
Dacă au existat încercări de a rezolva problema în trecut, află care au fost metodele care au eșuat și care sunt persoanele care au contribuit și de la care poți afla mai multe detalii. Apoi te poți gândi dacă eșecul provine din execuție sau dacă totul a mers strună, însă nu ar fi avut șanse de reușită din alte motive.
Oare alții au mai întâmpinat probleme similare cu ale tale? Există studii de caz pe care le poți analiza comparativ pentru a învăța din greșelile lor? Istoria are tendința să se repete, așa că poți învăța și din experiențele colegilor mai vechi.
De asemenea, poți aborda problema multidisciplinar: s-ar putea ca ideea salvatoare să vină dintr-o perspectivă diferită și de aceea, ar putea fi de folos să te gândești, de exemplu, și la emoțiile celor implicați. Poate problema legată de optimizare este de fapt generată de lipsa de motivație a echipei. Străduiește-te să obții feedback de la cât mai multe persoane, din domenii diferite și combină-le experiența.
Etapa de observare – Sherlock caută dovezi și încearcă să obțină noi informații
Răspunde mai întâi la întrebările cele mai ușoare:
- De ce resurse dispun?
- Există câteva opțiuni imediate pentru a rezolva problema?
- Care ar putea fi consecințele fiecărei opțiuni pentru afacerea mea?
- Cine ar trebui să fie responsabil pentru rezolvare?
- Care este termenul limită?
- Cum ne organizăm în echipă?
- Ce măsuri preventive putem lua pentru a ne asigura că problema nu apare și în viitor?
Pentru a nu te aglomera cu prea multe informații, pune-le pe toate pe o listă, iar apoi triază-le în relevante și mai puțin relevante.
Cu mintea deschisă și fără grabă, este momentul să testezi câteva ipoteze. În această fază, ar putea fi atractiv să forțezi anumite rezultate să se potrivească speranțelor tale. Însă, trebuie să reziști tentației și să rămâi obiectiv.
Testează-ți prezumțiile și ia în calcul că uneori e posibil ca pur și simplu să fi intervenit norocul, iar soluția găsită să nu mai poată fi replicată. De exemplu, au crescut vânzările pentru anumită gamă de produse odată ce ai reorganizat magazinul, dar tocmai începea perioada sărbătorilor. În acest caz, s-ar putea ca amplansarea să nu fi contribuit deloc la succes, ci să fi fost efectul goanei după cadouri. În acest caz, tu încă vei avea nevoie de o soluție care să-ți aducă vânzări constante.
Astfel, e bine să fii conștient de propriile limitări și să accepți că s-ar putea să fie nevoie să pivotezi sau chiar să abandonezi. Dacă după câteva încerceri de rebranding, o gamă de produse rămâne la raft, ar putea fi momentul ca aceasta să fie retrasă de pe piață.
Rezolvarea problemei poate depinde și de dezvoltarea abilităților tale, astfel încât să fie necesar să dedici mai mult timp studiului și exercițiului. De exemplu, poți să te înscrii la cursuri sau să citești cărți care abordează subiecte relevante pentru situația în care te afli.
Etapa de deducție – Sherlock își pregătește concluziile pentru client
Dacă i-ai fi ucenic, Holmes te-ar putea întreba: „Ce concluzii ai putea să tragi din informațiile pe care le ai și observațiile pe care le-ai făcut?”, iar apoi te-ar sfătui:
- Să nu ignori detaliile care pot părea fără importanță, dar care, luate împreună, pot avea un impact mare, cum ar fi feedbackul unui client nemulțumit. Este doar părerea unei singure persoane sau de fapt este singura persoană care a articulat o nemulțimire pe care o au și alți clienți?
- Să nu ignori o rezolvare doar pentru că pare prea simplă sau evidentă, cum poate ar fi angajarea unui specialist cu experiență pentru problema pe care o ai.
Îți mai rămâne acum să elimini posibilitățile pe rând, una câte una, până rămâi cu cea mai bună soluție. Faimosul detectiv ți-ar spune că „odată ce ai eliminat imposibilul, ceea ce rămâne, oricât de improbabil ar fi, nu poate fi decât adevărul”.
Dar înainte de a sărbători, testează și soluția descoperită în câteva situații diferite, pentru a te asigura că nu ai ratat niciun amănunt.
Dacă acum ți-ar plăcea să-ți testezi abilitățile de detectiv, găsești aici două jocuri prin care să-l ajuți pe Sherlock să soluționeze un caz misterios.
Iar dacă vrei să aduci Bookster în compania ta, pentru a avea acces atât la titluri de dezvoltare profesională, cât și beletristică, lasă-ne un mesaj aici.
Împărtășește și cu prietenii tai!
Ce este Bookster?
Mai mult decât o platformă, Bookster este o experiență faină. Colegii tăi sunt mai fericiți, iar entuziasmul lor se reflectă la nivelul business-ului.
Citește mai multe articole:
Lectura de bine: inspirație pentru a-ți dezvolta propria rutină de bine
În acest ghid, vei găsi resurse care să te susțină în dezvoltarea unor abilități importante pentru un stil de viață echilibrat. Acestea sunt împărțite în
Cele mai citite cărți din această vară
Cele mai citite cărți la Bookster în această vară Vara care tocmai a trecut ne-a adus un moment de respiro, o oportunitate de a ne
A la carte
A la carte Problema de adult, pe care nu am anticipat-o, a fost cât de des trebuie să răspund la întrebarea: „Ce mănânc azi?”. O
Măsurarea ROI-ului inițiativelor de învățare a angajaților
Măsurarea ROI-ului inițiativelor de învățare a angajaților Într-o economie bazată pe cunoaștere, organizațiile recunosc că investiția în învățare și dezvoltare este importantă pentru stimularea inovației
Crearea unui parcurs de învățare pentru un specialist în resurse umane
Crearea unui parcurs de învățare pentru un specialist în resurse umane Dezvoltarea angajaților este esențială pentru succesul pe termen lung al oricărei organizații. În special
A început a V-a ediție a Kitului de Vacanță
A început a V-a ediție a Kitului de Vacanță Vară de vară, când soarele strălucește cu putere, iar gândurile noastre se îndreaptă spre relaxare și