În acest ghid, vei găsi resurse care să te susțină în dezvoltarea unor abilități importante pentru un stil de viață echilibrat. Acestea sunt împărțite în patru secțiuni prin care sperăm să găsești inspirație pentru a-ți dezvolta propria rutină de bine.
Arhitect al obiceiurilor bune
Pe scurt – Obiceiuri mici. Schimbări mari BJ Fogg
Bazându-se pe douăzeci de ani de cercetare și pe experiența dobândită în cariera sa de coach, Fogg îți dezvăluie procesul de formare a obiceiurilor durabile. În acest articol, găsești câteva dintre ideile și tehnicile din cartea sa.
Fundamental: Atomic Habits – James
Inspirându-se din cele mai noi descoperiri din biologie, psihologie și neuroștiințe, James Clear a conceput un ghid ușor de asimilat, cu ajutorul căruia obiceiurile bune devin inevitabile, iar cele rele, imposibile.
Analitic: De ce nu fac zebrele ulcer? – Robert M. Sapolsky
Cartea neuroendocrinologului Robert M. Sapolsky prezintă modul în care stresul afectează somnul și dependența, precum și idei penetrante privind anxietatea, tulburările de personalitate și impactul spiritualității asupra formelor de management al stresului.
Neuro: Despre somn – Mathew Walker
Somnul repară armura sistemului nostru imunitar, reface starea metabolică a corpului și se leagă strâns de forma în care se află sistemul nostru cardiovascular. În cartea sa, profesorul de neuroștiințe Matthew Walker explică importanța somnului și oferă sfaturi despre cum ne putem odihni mai bine.
Cum să-ți prelungești viața – The School of Life
Metoda de prelungire a vieții nu este alergatul sau varza kale: este sentimentul că timpul nu trece atât de repede. Lucru care poate fi realizat, în primul rând, prin introducerea de noi experiențe și obiceiuri care îți vor deschide orizonturile.
Cartograf al emoțiilor
Pe scurt – Revoluția glucozei – Jessie Inchauspé
Jessie Inchauspé este o biochimistă a cărei cercetare se axează pe efectele concentrației de glucoză din sânge asupra sănătății. În acest rezumat, poți afla despre importanța acestei molecule pentru organismul nostru și despre metodele simple propuse de autoare prin care ne putem controla glicemia.
Fundamental: Inteligența emoțională – Daniel Goleman
Cartea lui Daniel Goleman a marcat o revoluție în psihologie prin analiza importanței covârșitoare a emoțiilor în dezvoltarea personalității umane. Studiul său ne explică cum, atunci când ne înțelegem sentimentele, situația în care ne aflăm devine mai limpede.
Analitic: Atlas of the heart – Brene Brown
Brene Brown ne poartă într-o călătorie prin cele 87 de emoții și experiențe care definesc ce înseamnă să fii om, oferindu-ne limbajul și uneltele necesare pentru a lua decizii curajoase.
Neuro: Dopamina – Daniel Z. Lieberman
Psihiatrul Daniel Z. Lieberman și conferențiarul Michael E. Long vin cu o teorie care are potențialul de a ne schimba viața: o bună parte din viața noastră are o componentă nebăgată în seamă până acum, care explică o serie largă de comportamente despre care se credea că nu au nici o legătură unele cu altele.
Nu sunteți la mila emoțiilor voastre – Lisa Feldman Barrett
Lisa Feldman Barrett, profesor de psihologie, a descris expresii faciale, a scanat creiere și a analizat sute de studii de fiziologie pentru a înțelege ce sunt, de fapt, emoțiile. Ea ne împărtășește rezultatele cercetărilor sale și explică de ce am putea avea mai mult control decât credem asupra propriilor emoții.
Zen în preZENt
Cum să îți sporești curiozitatea pentru o variantă mai bună a ta – Thrive
Curiozitatea stă la baza inteligenței – fără dorința de a învăța lucruri nu există progres, inovație sau creștere. În acest articol găsești câteva sfaturi despre cum îți poți spori curiozitatea pentru o variantă mai bună a ta.
Fundamental: 4000 de săptămâni – Oliver Burkeman
Oliver Burkeman se inspiră din înțelepciunea filosofilor, psihologilor și mentorilor spirituali antici și contemporani, oferindu-ne un ghid captivant, amuzant, practic și, nu în ultimul rând, profund despre timp și administrarea lui.
Analitic: Flux. Psihologia fericirii – Mihaly Csikszentmihalyi
În starea de flux, oamenii trăiesc un sentiment profund de bucurie, creativitate și implicare completă. În această carte, descoperim modurile în care poate fi controlată această stare pozitivă și cum, prin ordonarea informației din conștiință, putem descoperi adevărata fericire și putem crește semnificativ calitatea vieții.
Neuro: Deep Work – Cal Newport
Ipoteza muncii profunde: abilitatea de a îndeplini o muncă profundă devine din ce în ce mai rară și, implicit, din ce în ce mai valoroasă în economia noastră. „Deep work” îți va arăta cum să îți antrenezi mintea și să-ți transformi obiceiurile de lucru prin plasarea muncii profunde în centrul vieții profesionale.
Care sunt cauzele atacurilor de panică și cum le putem preveni? – Ted-ed
Studiile arată că aproape o treime din populație va trece prin cel puțin un atac de panică în timpul vieții. Așadar, ce anume este un atac de panică și cum le putem preveni?
Creator de perspectivă
Cum ne atingem obiectivele – Georgiana Ghiță
La final de an, suntem plini de entuziasm și dorința de a face schimbări semnificative în viața noastră. Cu toate acestea, pentru a transforma aceste intenții în realitate, este esențial să ne setăm obiective clare și să dezvoltăm o strategie eficientă pentru a le atinge..
Fundamental: Mentalitatea învingătorului/Mindset – Carol Dweck
Carol S. Dweck, profesoară de psihologie la Stanford, lansează o teorie nouă potrivit căreia mentalitatea oamenilor e de două feluri: rigidă și flexibilă. Gândește-te la inteligența, talentele și personalitatea ta. Le simți ca pe niște aspecte rigide, de neschimbat? Sau ești de părere că ți le poți dezvolta în timp?
Analitic: Lifespan – David A. Sinclair PhD
Faptul că îmbătrânim pare a fi un adevăr incontestabil. Dar dacă tot ceea ce am fost învățați să credem este greșit? Cartea „Lifespan” propune o viziune științifică îndrăzneață despre viitorul omenirii și schimbă fundamental modul în care ne raportăm la bătrânețe.
Neuro: Behave – Robert M. Sapolsky
De ce facem lucrurile pe care le facem? După o elaborare de peste un deceniu, această carte este încercarea ieșită din comun a cercetătorului în neurologie Robert Sapolsky de a răspunde la această întrebare.
De ascultat, pe scurt – Arta subtilă a nepăsării – Mark Manson
Cunoscut în special pentru abordările sale pragmatice și oneste, Mark Manson oferă în cartea sa o nouă perspectivă prin care să ne raportăm la fericirea noastră. În acest rezumat audio vei găsi ideile principale din carte și sfaturile autorului.
Împărtășește și cu prietenii tai!
Ce este Bookster?
Mai mult decât o platformă, Bookster este o experiență faină. Colegii tăi sunt mai fericiți, iar entuziasmul lor se reflectă la nivelul business-ului.
Citește mai multe articole:
A început a V-a ediție a Kitului de Vacanță
A început a V-a ediție a Kitului de Vacanță Vară de vară, când soarele strălucește cu putere, iar gândurile noastre se îndreaptă spre relaxare și
Dezvoltarea angajaților: resurse alternative la cursurile online
Dezvoltarea angajaților: resurse alternative la cursurile online Pe lângă îmbunătățirea competențelor, investiția în dezvoltarea profesională și personală a angajaților contribuie și la creșterea productivității, retenția
Cum valorifici cunoștințele din cărțile de business: Transformă teoria în practică
Cum valorifici cunoștințele din cărțile de business: Transformă teoria în practică Cărțile de dezvoltare profesională pot oferi numeroase idei și strategii din experiența antreprenorilor și
Cum să rezolvi problemele de business ca Sherlock
Cum rezolvi problemele de business ca Sherlock Povesteam luna trecută despre cum, deși secțiunea de cărți de business nu duce lipsă de titluri, cititorii ar
Bookster transformă Bucureștiul într-un teren de joacă pentru iubitorii de cărți și mistere
Bookster transformă Bucureștiul într-un teren de joacă pentru iubitorii de cărți și mistere Bookster, platforma care aduce cărțile mai aproape de cititorii din România, lansează
Talentul ascuns al booksterilor
Talentul ascuns al booksterilor Primăvara aceasta, ne-am întrebat care sunt modurile surprinzătoare în care ies la suprafață calitățile fiecăruia dintre noi. Gândindu-ne că fiecare cititor