Cinci ani de cluburi de lectură cu Bookster la IBM

Poate pentru unii ideea unui club de lectură la job ar fi neobișnuită, însă pentru alții, a intrat deja în activitățile care le aduc bucurie în fiecare lună.  

La Bookster, noi propunem organizarea unui astfel de club de carte, datorită beneficiilor precum: 

  • Dezvoltarea personală și profesională prin încurajarea gândirii critice și a comunicării unui punct de vedere diferit; 
  • Reducerea stresului și destinderea atmosferei prin oferirea unei pauze de la activitățile cotidiene, care îi poate relaxa pe colegi, ca mai apoi să fie mai productivi; 
  • Coeziunea în echipă prin existența unui cadru informal de a face schimb de idei pe teme diferite de cele legate de muncă. 

 

Tocmai de aceea, ne entuziasmăm atunci când putem sprijini organizarea unui club de lectură în una dintre companiile în care se află Bookster. Cum ar fi cel de la IBM, liderul de piață care oferă clienților săi opțiuni deschise și flexibile de infrastructură, software și servicii de consultanță. Aici, angajații se întâlnesc periodic pentru a povesti despre ce au citit, iar acest obicei se menține de aproape cinci ani.  

Am fost curioși să aflăm mai multe despre experiența lor, așa că am vorbit chiar cu Andra Bichea, coordonatorea de clublului de carte de la IBM. Pe lângă rolurile pe care le are în companie, de GenAI Consultant și RO CIC GenAI Community Lead, ne-a mai spus cum: 

 Clubul de carte este pentru mine un proiect de suflet în care am ocazia să împărtășesc alături de prieteni bucuria lecturii.”   

Ce a inspirat organizarea unui club de lectură la IBM? 

Motivația a fost una intrinsecă, a venit din nevoia mea de a avea parteneri de lectură cu care să dezbat esența cărților pe care le citesc. Ideea de a deschide clubul de carte a fost primită extraordinar de către departamentul de HR și uite așa am reușit să demarăm această inițiativă extraordinară care e up and running și care în mai împlinește cinci ani. 

Cum a contribuit Bookster? 

Bookster a fost foarte receptiv, un partener de nădejde și de-a lungul timpuluie-ați furnizat un volum considerabil de cărți. Vă mulțumim frumos!  

Cum au reacționat colegii la această inițiativă? 

Testimonialul colegei mele, Livia Contescu, Project manager, cred că este reprezentativ: 

„Este uimitor cum căpătăm înțelesuri diferite citind aceeași carte și cum ne îmbogățim experiența discutând între noi punctele de vedere ale fiecăruia. Sunt situații când avem în grup persoane cărora le-a plăcut foarte mult o carte, sau cărora, dimpotrivă, nu le-a plăcut deloc. Discuțiile care au loc în asemenea circumstanțe sunt absolut incredibil de savuroase și în acelați timp constructive.”   

Cum alegeți cărțile pentru clubul de carte?  

Fiecare membru poate veni cu propuneri de categorii de cărți, cum ar fi un roman interbelic sau jurnale/memorii. La fiecare 3-4 luni strângem o listă de propuneri, o supunem la vot și alegem astfel categoriile pentru următoarea perioadă.  

Cu aproximativ două săptâmani înainte de întâlnirea noastră, fiecare membru este încurajat să recomande cărți pe baza unor criterii de eligibilitate care par să funcționeze foarte bine, precum premiile primite sau notele mari de pe Goodreads. 

Care a fost cartea care s-a bucurat de cel mai mare succes la o ediție a clubului de carte de până acum?  

De-a lungul timpului am reușit să citim în jur de 65 de cărți împreună, dintre care multe s-au bucurat de succes în rândul nostru. Mie mi-a plăcut „Scrisorar”, de Mihail Siskin, o carte de suflet. Alte cărți care ne-au atras atenția și au rămas cu noi au fost:  

Dacă ți-ai dori și tu organizezi un club de lectură în compania ta cu sprijinul Bookster, lasă-ne un mesaj aici. 

Împărtășește și cu prietenii tai!
Ce este Bookster?
Ce este Bookster?

Mai mult decât o platformă, Bookster este o experiență faină. Colegii tăi sunt mai fericiți, iar entuziasmul lor se reflectă la nivelul business-ului.

Vezi toate articolele

Citește mai multe articole:

Noutăți

Talentul ascuns al booksterilor

Talentul ascuns al booksterilor Primăvara aceasta, ne-am întrebat care sunt modurile surprinzătoare în care ies la suprafață calitățile fiecăruia dintre noi. Gândindu-ne că fiecare cititor

Noutăți

Lecții de leadership din literatură

Lecții de leadership din literatură Încă de acum 5000 de ani, din „Arta războiului”, scrisă de generalului chinez Sun Tzu sau de acum 500 de

Noutăți

S-a lansat aplicația Bookster

Aplicația Bookster aduce cărțile și mai aproape de angajații din România Bookster, brandul care oferă angajaților acces la peste 130.000 de cărți și resurse de

Facem din citit un obicei îndrăgit